Aveți întrebări?
Luați legătura cu noi
Petruța Rădulescu
Orar
Contact
FAQ
Ce tip de informații găsesc pe acest site?
Articole educaționale, ghiduri despre simptome și tratamente, webinare și resurse recomandate de specialiști.
Informațiile de pe site înlocuiesc sfatul medical?
Nu. Conținutul are scop exclusiv educațional. Pentru orice decizie medicală, consultați un medic specialist.
Cât de des este actualizat conținutul?
Conținutul este revizuit periodic de echipa medicală și actualizat pe baza celor mai recente cercetări și ghiduri clinice.
Puteți programa un consult cu un specialist?
Da, prin platforma noastră puteți rezerva consultații atât cu noi cat și cu colaboratorii noștri cu preocupări în domeniul menopauzei
"Privilegiul unei vieți lungi înseamnă să treci prin menopauză. Nu este un declin, ci o poartă către un nou tip de vitalitate, dacă o abordăm cu informare și sprijin corect."
Dr. Louise Newson
Membră a Menopause Taskforce a Guvernului Britanic, a contribuit semnificativ la schimbarea percepției publice asupra Terapiei de Substituție Hormonală
Testimoniale
Am fost una dintre femeile care, odată cu instalarea menopauzei, s-au simțit complet dezorientate. Fiecare simptom mă trimitea către alt specialist, fiecare medic cerea alte analize, iar de multe ori aveam senzația că trebuie să gestionez singură toate informațiile.
Colaborarea cu Dr. Caracostea mi-a arătat cât de important este să existe o abordare integrată a menopauzei. Faptul că ginecologul, cardiologul, endocrinologul, specialistul în nutriție și ceilalți profesioniști lucrează împreună oferă multă claritate și siguranță pacientelor.
Consider că acest proiect este de mare ajutor pentru femeile aflate la menopauză, deoarece centralizează informațiile, analizele și recomandările într-un singur loc. În loc să fii trimisă dintr-un cabinet în altul fără o direcție clară, ai parte de o evaluare multidisciplinară și de o imagine de ansamblu asupra stării tale de sănătate.
Daniela N.
Înainte de a ajunge la doamna dr. Gabriela Caracostea, mă confruntam cu numeroase simptome asociate menopauzei: bufeuri frecvente, insomnii, stări de anxietate, oboseală persistentă și o iritabilitate care îmi afecta viața de zi cu zi. Simțeam că nu mai sunt eu însămi, iar aceste schimbări îmi influențau atât starea fizică, cât și pe cea emoțională.
Ceea ce am apreciat încă de la început a fost abordarea profesionistă, atentă și empatică a întregii echipe. Pe parcursul evaluării și a investigațiilor, doamna Petruța Rădulescu a fost în permanență alături de mine, menținând legătura telefonic sau prin WhatsApp și oferindu-mi sprijin ori de câte ori am avut nevoie de informații sau clarificări. M-am simțit ascultată, înțeleasă și susținută la fiecare pas.
În urma analizelor efectuate, doamna dr. Gabriela Caracostea mi-a recomandat un tratament de substituție hormonală care a avut un impact extraordinar asupra stării mele generale. Diferența a fost remarcabilă: mă simt mult mai echilibrată, am mai multă energie, dorm mai bine, anxietatea s-a diminuat considerabil, iar calitatea vieții mele s-a îmbunătățit enorm.
Poate cel mai important lucru este faptul că relația cu pacientul nu se încheie în momentul stabilirii diagnosticului sau al prescrierii tratamentului. Atât doamna doctor, cât și doamna Petruța continuă să se intereseze de evoluția mea, mă contactează periodic și sunt cu adevărat preocupate de sănătatea și starea mea de bine. Nu am simțit niciodată că sunt doar un pacient pe o listă, ci o persoană pentru care își doresc cu adevărat cele mai bune rezultate.
Recomand din toată inima această echipă tuturor femeilor care trec prin perioada menopauzei. Dincolo de profesionalismul medical, veți găsi aici empatie, susținere și oameni care vă vor fi alături pe tot parcursul drumului către o stare de sănătate și de bine mai bună.
Adelina S.
Recomand cu încredere colaborarea cu doamna doctor Caracostea! Experiența mea a fost una foarte valoroasă, deoarece abordarea este una completă și bine structurată, acoperind atât perioada de premenopauză, cât și menopauza. Apreciez în mod deosebit faptul că sunt integrate perspective din mai multe specialități, ginecologie, cardiologie, nutriție și endocrinologie, ceea ce oferă o imagine clară și coerentă asupra întregului proces.
Informațiile sunt bine documentate, bazate pe studii științifice, dar explicate într-un mod accesibil și ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Datorită acestui sprijin, am reușit să înțeleg mai bine riscurile cardiovasculare, impactul schimbărilor hormonale, rolul alimentației și opțiunile disponibile din punct de vedere ginecologic.
În plus, discuțiile deschise cu specialiștii m-au ajutat să accept mai ușor simptomele și provocările acestei etape. Mulțumesc întregii echipe pentru profesionalism, implicare și sprijinul oferit!
Alina D.
Doresc să îmi exprim sincera recunoștință față de doamna Dr. Gabriela Caracostea și întreaga echipă medicală multidisciplinară pe care o conduce pentru grija, profesionalismul și empatia cu care m-au însoțit pe parcursul călătoriei mele prin perimenopauză. Într-o perioadă plină de provocări, am găsit nu doar expertiză medicală de excepție, ci și înțelegere, răbdare și o abordare cu adevărat personalizată. Fiecare mesaj și fiecare întrebare au primit întotdeauna un răspuns prompt și atent, iar niciun moment nu m-am simțit făcută să cred că preocupările sau nelămuririle mele ar fi lipsite de importanță sau „banale”. Faptul că am știut mereu că pot apela cu încredere la această echipă, atât de deschisă și de implicată, a însemnat enorm pentru mine. Recomand din toată inima această echipă tuturor femeilor care își doresc îngrijire medicală la cele mai înalte standarde, oferită cu respect, competență și multă căldură umană. Vă mulțumesc din suflet!
Coralia M.
Când vine vorba despre empatie, grijă, atenție la detalii și profesionalism autentic, mă gândesc imediat la doamna dr. Caracostea și la întreaga echipă din spatele acestui demers. Într-o perioadă în care multe femei se confruntă cu schimbări, întrebări și uneori nesiguranță, am găsit aici nu doar răspunsuri medicale, ci și oameni care ascultă, explică și însoțesc cu răbdare fiecare pas. Evaluarea multidisciplinară mi-a oferit o imagine clară asupra stării mele de sănătate, iar contactul permanent cu navigatorul de pacienți mi-a dat sentimentul că nu sunt singură pe acest drum. Am apreciat comunicarea deschisă, promptitudinea și faptul că fiecare recomandare a fost adaptată nevoilor mele. Mulțumesc pentru o experiență care mi-a redat încrederea și liniștea.
